Cutia cu acuarele

La ultimul etaj al unui bloc vechi, construit prin anii 60, îşi are atelierul de creaţie pictorul Valter Paraschivescu. Artistul ne însoţeşte pe tărâmul culorilor, luminii şi umbrelor, în lumea pe care o creează şi o modelează cu fiecare mişcare a penelului. Este lumea în care vibraţiile nevăzute se transformă în imagini, lumea pictorului Valter Paraschivescu. Copil fiind, Valter Paraschivescu a găsit în curte o cutie mică de acuarele, folosită şi aruncată poate de un elev de la fostul liceu de artă, actualul Liceu Pedagogic, din apropierea casei părinteşti. Pentru copilul Valter Paraschivescu, n-a fost doar curiozitatea specifică vârstei pentru orice lucru nou. În acea cutiuţă banală, cu acuarele uscate şi amestecate, şi-a descoperit talentul şi pasiunea pentru pictură. „Am rămas fascinat de culori, deşi era o cutie ca oricare alta, era începută şi avea culorile folosite”, îşi aminteşte artistul. Valter Paraschivescu n-a avut parte, în familie, de o educaţie artistică. Însă a început să deseneze şi să picteze din ce în ce mai bine şi, din clasa a V-a, a fost îndrumat de profesori să meargă să urmeze gimnaziul la Liceul de Artă, acolo unde a studiat arta penelului cu doi dintre artiştii celebri din Ploieşti, Sergiu Rugină şi Liliana Anastasescu. Mai târziu, la liceu, a fost primul admis. Timp de patru ani şi-a modelat aici talentul. Îşi petrecea până şi vacanţele şi duminicile în ateleriul de pictură al liceului şi aşa a reuşit să intre din prima şi la Institutul de Artă „Nicolae Grigorescu”, pe care l-a absolvit cu brio în anul 1983, la secţia de artă decorativă, specialitatea metal. Cutiuţia cu acuarele a copilăriei l-a atras însă, mereu, spre pictură. Nu cea care împrumută perfecţiunea naturii, ci pictura abstractă care redă nu doar ceea ce vedem cu toţii, ci transformă în imagini vibraţiile sufletului. „Pictura mea este una nonfigurativă, dar care are totuşi prezent elementul figurativ de la care s-a pornit, pentru că orice artist trebuie să aibă o stare faţă de un element din natură, element real, pe care, în funcţie de sensibilitatea şi de vibraţiile sufletului său, să încerce să le transforme în imagini, Prin ceea ce fac, cred că m-aş încadra într-un fel de abstracţionism, ca să zic aşa”, ne-a declarat Valter Paraschivescu. O oază de linişte L-am smuls pentru o clipă pe artist din lumea abstractă a creaţiei sale şi l-am adus în cea a realităţii de zi cu zi, provocându-l la o discuţie despre avantajele şi dezavantajele acestei „meserii”. Ne-a răspuns zâmbind. „Avantajele sunt din cele spirituale, sufleteşti. Chiar dacă câştig ceva pe un tablou, investesc tot în materialele necesare, care sunt foarte scumpe. E o meserie, în care trebuie să investeşti bani permanent. Dar, când intru aici în atelier, pătrund într-o oază de linişte. E un loc în care plutesc doar gândurile mele”. După ce am tulburat, pentru o clipă, lumea lui Valter Paraschivescu, am plecat, gândindu-ne la acea cutiuţă cu acuarele. Să fi fost la început hazardul? Nu, a fost destinul. Monica BOSTAN