Cupa Mondială de căţărare pe Gheaţă, la Buşteni

Cupa Mondială de căţărare pe Gheaţă, la Buşteni

Clubul Alpin Român organizează la Bușteni, în perioada 15-18 ianuarie, a doua etapă din circuitul Cupei Mondiale de cățărare pe gheață, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

Este pentru a noua oară consecutiv când România găzduiește o etapă a acestui eveniment internațional, desfășurat sub egida Uniunii Internaționale a Asociațiilor de Alpinism.

Competiția este una deosebit de spectaculoasă, iar în acest an la Bușteni participă peste 90 dintre cei mai buni sportivi ai lumii, reprezentând până în prezent 15 țări: Azerbaidjan, Canada, Cehia, Coreea, Elveția, Franța, Iran, Italia, Japonia, Marea Britanie, Rusia, Slovenia, SUA, Ucraina și România.

Concursul cu premii de peste 10.000 euro are două probe: viteză și dificultate — fiecare pe două categorii: masculin și feminin. Probele se vor desfășura pe parcursul celor patru zile, în etapele de calificări, semifinale și finale.

Competiția se desfășoară pe structuri artificiale de 25 m înălțime, acoperite parțial cu gheață. Structura pentru proba de dificultate este considerată de unii sportivi de top printre cele mai grele din lume.

Structura pentru proba de viteza este cea pe care s-a stabilit recordul mondial de viteză la cățărare pe gheață.
Evenimentul va avea loc la baza pârtiei Kalinderu din Bușteni și este organizat de Clubul Alpin Român, împreună cu Primăria Bușteni, Uniunea Internațională a Asociațiilor de Alpinism și Ministerul Tineretului și Sportului.
Prima etapă a Cupei Mondiale se desfășoară în Coreea de Sud, iar următoarele vor avea loc în Elveția, Franța, Italia și Rusia.

sursa: agerpres.ro

Monica BOSTAN

(142)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailFacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
Tagged with

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.