CONSILIUL LEGISLATIV – Istoric

1808 – în Ţara Românească a fost înfiinţată funcţia de pravilist care, printre altele, informa Divanul asupra domeniilor în care era necesară o iniţiativă legislativă.

1818 – a fost stabilită instituţia jurisconsultului statului”, un „censor al legilor” cum îl califica domnitorul Scarlat Calimachi.

1850 – Divanurile Obşteşti, constituite în Principatele Române, aveau să se ocupe ca un corp consultativ, cu cercetarea proiectelor de legi.

1856 – domnitorul Barbu Ştirbei propunea înfiinţarea unui Consiliu de Stat, cu trei secţii, din care una de legislaţie, care să pregătească legile şi regulamentele de administraţie publică şi să cerceteze amendamentele propuse de Adunarea Legiuitoare.

1859 – în virtutea art. 27-37 din Convenţia de pace de la Paris, din 7/19 august 1858 s-a înfiinţat Comisia Centrală cu reşedinţa la Focşani. Aceasta era compusă din 16 membri (câte 8 membri pentru fiecare principat: 4 numiţi de domn, iar 4 aleşi de Adunarea Electivă) şi avea atribuţii de a veghea la respectarea şi aplicarea Constituţiei, care pe atunci era Convenţia de la Paris, de a controla, în consecinţă, toate actele guvernului, de a împiedica votarea de legi anticonstituţionale. În plus, Comisia Centrală mai avea şi menirea de a unifica codurile şi legile celor două principate, de a semnala domnului lacunele şi defectele legilor, de a studia proiectele de legi trimise de domn.

martie 1862 – Guvernul Barbu Catargiu a prezentat un proiect de lege pentru înfiinţarea unui Comitet Provizoriu de Legislaţie, compus din toţi miniştrii şi dintr-un număr egal de deputaţi, aleşi de adunare, prezidat de primul ministru şi însărcinat cu elaborarea proiectelor de legi.

1863 – proiectul de Constituţie, întocmit de Alexandru Ioan Cuza prevedea înfiinţarea unui Consiliu de Stat. Potrivit art. 54-59, până la crearea acestei instituţii se propunea să se constituie, în mod provizoriu, un Comitet de Legislaţie care să discute sau să alcătuiască, la cererea guvernului, proiectele de legi şi să le susţină în faţa Senatului şi Adunării legiuitoare.

11 februarie 1864  – a fost votată Legea pentru înfiinţarea unui Consiliu de Stat în Principatele Unite Române. Consiliul de Stat era prezidat de domnitor, avea un vicepreşedinte, 9 consilieri, 9 auditori, un secretar general şi 2 secretari, toţi numiţi de domn. Consiliul de Stat putea fi consultat în chestiuni administrative, avea atribuţii de contencios administrativ, avea autoritate disciplinară asupra funcţionarilor statului, putea fi considerat organ interpretativ al legilor şi, în sfârşit, avea atribuţii legislative: studia proiectele de legi şi regulamente ce i se trimiteau de guvern; trebuia să fie consultat asupra proiectelor de legi şi asupra regulamentelor de administraţie publică; acesta putea fi consultat asupra legilor financiare şi a celor ce fixau contingentul anual al armatei.

30 iunie 1866 – prin art.131, Constituţia României a desfiinţat Consiliul de Stat, iar Legea din 12 iulie 1866 a trecut puterii judecătoreşti atribuţiile jurisdicţionale ale Consiliului de Stat şi a lăsat pe seama consiliilor speciale de pe lângă ministere competenţele de pregătire a proiectelor de legi.

7 aprilie 1886 – în Senat a fost votat proiectul de lege al ministrului justiţiei Eugeniu Stătescu, care prevedea înfiinţarea unui Consiliu permanent de legislaţie şi de administraţie.

1897 – ministrul justiţiei, Al. G. Djuvara a întocmit un proiect de lege pentru organizarea şi funcţionarea unui Consiliu Legislativ.

1 mai 1898 – Senatul a votat un nou proiect de înfiinţare a unui Consiliu Legislativ permanent prezentat de George D. Pallade, ministrul justiţiei.

1919-1920 – ministrul ad-interim al justiţiei, Ştefan Ciceo-Pop a depus la Parlament un proiect de lege privitor la înfiinţarea unui Consiliu Legislativ permanent.

martie 1920 – deputatul Aurel Morariu a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege pentru înfiinţarea unei Comisii permanente pentru legiferarea justiţiară şi administrativă care urma să adune, săaranjeze şi să studieze întregul material de date şi informaţii necesare legiferării, să revizuiască şi să pregătească toate proiectele de legi în legătură cu organizarea statului în totalitatea sa.

1920 – un anteproiect privitor la înfiinţarea unui Consiliu Legislativ permanent a fost întocmit de Corneliu Botez, consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi supus spre cercetare unei comisii de înalţi magistraţi, profesori de drept şi avocaţi.

1923 – Constituţia României a dispus, prin art.76, crearea unui organ special de tehnică legislativă.

1925 – Legea din 26 februarie 1925 a înfiinţat Consiliul Legislativ care avea obligaţia constituţională de a ajuta, în mod consultativ, la pregătirea legilor, dar şi sarcina de a elabora proiectele de unificare a tuturor codurilor judecătoreşti. Consiliul Legislativ avea trei secţii, fiecare secţie era condusă de un preşedinte, iar Consiliul de un prim-preşedinte. În plus, mai exista un Serviciu pentru buletinul legislativ şi colecţiile de legi şi un Birou de studii istorice. Personalul se compunea din: consilieri permanenţi, consilieri temporari, precum şi referenţi titulari şi stagiari.

 

Sediul Consiliului Legislativ în perioada 1930-1948,  amplasat în

casa lui Take Ionescu din Bucureşti, str. Atena nr. 25

(devenită ulterior str. Nikos Beloiannis, apoi Take Ionescu,
în prezent sediul Institutului de Etnologie şi Folclor „C. Brăiloiu”)
  

1948 – prin Decretul nr.3 din 22 aprilie 1948, Consiliul Legislativ a fost desfiinţat.

1971 – prin Legea nr.15 din 22 octombrie 1971 pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ a fost înfiinţat un nou Consiliu Legislativ, având sarcina de a sprijini organele de stat în activitatea de pregătire, coordonare şi sistematizare a legislaţiei şi a cărui activitate a încetat în decembrie 1989.

1991 – Constituţia României, în art. 79prevede înfiinţarea Consiliului Legislativ, ca organ consultativ de specialitate al Parlamentului, cu sarcina de a aviza proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii şi de a ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.

1993 – actualul Consiliu Legislativ a fost instituţionalizat prin Legea nr. 73 din 5 noiembrie 1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ. 

1 aprilie 1996  după aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, elaborat în temeiul art. 10 din Legea nr. 73/1993Consiliul Legislativ şi-a început efectiv activitatea.


2004 
 Legea nr. 73 din 5 noiembrie 1993 a fost modificată, completată şi republicată, modificându-se corespunzător şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ.

sursa: clr.ro

(98)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.