Concurs european de clipuri despre voluntariat!

Proiectul european Viitori cetăţeni activi: voluntariatul ca exerciţiu al democraţiei  doreşte să motiveze tinerii europeni să devină cetăţeni activi. Astfel, timp de o lună tinerii din 5 licee bucureştene au participat la sesiuni de informare despre voluntariat organizate în România de Fundaţia PACT.

La finalul acestor sesiuni, liceenii au format echipe şi au lucrat la un clip despre voluntariat, exprimându-şi viziunea asupra implicării civice şi a rolului acesteia în societatea civilă.

Clipurile realizate au intrat în concurs alături de cele propuse de tineri din alte cinci ţări europene: Austria, Italia, Germania, Slovacia, Slovenia şi Marea Britanie, iar echipa câştigătoare va participa la evenimentul final organizat într-o capitală europeană.

11 echipe de tineri români cred că implicarea şi participarea pot aduce o schimbare în societate şi au înscris clipuri despre voluntariat în acest concurs. Pentru a-i ajuta să-şi transmită mesajul mai departe, puteţi vota clipurile pe canalul dedicat de Youtube cu un simplu „like”.

Proiectul este implementat în România de Fundaţia PACT cu sprijinul partenerilor locali Provobis, Fundaţia Noi Orizonturi şi Salvaţi Copii România.

Prin programele pe care le derulează, Fundaţia PACT (Parteneriat pentru Acţiune şi Transformare Comunitară), identifică reprezentaţi cu iniţiativă din zonele rurale din sudul României şi îi sprijină cu resurse şi informaţii pentru a dezvolta proiecte relevante în comunităţile lor. Astfel, contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor prin sprijinirea iniţiativelor locale şi regionale ale societăţii civile şi prin promovarea parteneriatului şi a responsabilităţii sociale.

www.fundatiapact.ro

(85)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.