Comunitatea Elenă Prahova, locul I la concursul de multiculturalitate

Astăzi, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova a găzduit etapa judeţeană a concursului de multiculturalitate „Diversitatea – O şansă în plus pentru viitor”, ajuns la cea de-a şase ediţie. Tinerii din Comunitatea Elenă au obţinut locul I.

La etapa judeţeană a concursului „Diversitatea – O şansă în plus pentru viitor”, organizat de către Ministerul Educaţiei, au participat 11 echipaje din Prahova. Competiţia a fost iniţiată cu scopul de a promova contribuţia diferitelor culturi la patrimoniul actual românesc, precum şi stimulatea tinerilor de a accepta şi a cunoaşte bogăţia culturală din partea minorităţilor naţionale.

„Echipajele sunt formate din câte cinci elevi, băieţi şi fete, dintre care cel puţin un membru trebuie să aparţină unei minorităţi. Concurenţii au trecut o probă teoretică în care au răspuns unor întrebări din domeniile educaţiei civice şi istoriei, dar au avut de dovedit şi creativitatea artistică în ceea ce priveşte tradiţiile minorităţilor pe care le-a reprezentat”, ne-a declarat Radu Pantelimon, inspector şcolar pentru minorităţi.

Dacă cele mai multe echipaje au încercat să promoveze cultura minotăţii rome, elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” au venit să arate cât de bine cunosc obiceiurile elene şi au demonstrat că pentru ei cultura tradiţională nu înseamnă numai teorie, ci şi o mulţime de cântece şi dansuri elene. Din acest motiv, juriul a decis să le acorde premiul I.  „Tinerii noştri se implică de mult timp în activităţi cultiurale şi artistice, iar acest concurs a fost o nouă confirmare a faptului că sunt bine pregătiţi”, ne-a declarat Vlad Mateescu, membru al Comunităţii Elene Prahova.

Şi alte echipaje au făcut faţă cu succes competiţiei, locul al doilea fiind ocupat de către elevii din Vărbila, iar locul al III-lea de către elevii din Vâlcăneşti.

„Toţi participanţii au primit diplome, urmând ca echipajul câştigător să participe la faza regională a concursului de multiculturalitate, care va avea loc în luna octombrie. Prahova are o tradiţie în ceea ce priveşte participarea la această competiţie, anul trecut elevii noştri din comuna Izvoarele reuşind să câştige locul I pe ţară, pentru care au fost răsplătiţi cu înscrierea într-o tabără, în vacanţa de vară care urmează”, ne-a precizat Cristina Petre, inspector şcolar judeţean pentru activităţi extracuriculare.

sursa: actualitatea prahoveana

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.