CLEOPATRA HEROI: „Privesc profesia ca pe o pasiune și-mi place pasiunea mea“

CLEOPATRA HEROI: „Privesc profesia ca pe o pasiune și-mi place pasiunea mea“

O necesitate pentru unii, o necunoscută pentru alții, este asistentul social, cel despre care, în România, a început să se audă timid abia după 1990, atunci când peste tot în lume erau difuzate imaginile terifiante din orfelinate și căminele de bătrâni. Problemele însă nu se limitau aici. Mai aveam și victime ale diverselor abuzuri, eliberați din închisoare care nu se puteau reîncradra social, etc. Nevoia de reformă în acest domeniu era colosală. Doar că până la faptă, drumul s-a demonstrat a fi greu și anevoios. Era nevoie de personal specializat, de o infrastructură nouă, de bani…

?

Astfel, Facultatea de Teologie Ortodoxă avea să înființeze în 1991 o secție de Asistență Socială. Aici a ajuns, printr-o întâmplare fericită, și Cleopatra Heroi, unul dintre asistenții sociali care de peste 20 de ani și-a transformat profesia într-un stil de viață. Dacă în reportajele sociale suntem obișnuiți să citim despre cei oropsiți de soartă, în seria Asistentul social, „medicul“ fără stetoscop! vă propun să aflăm cine sunt OAMENII aleși prin mâna cărora Dumnezeu lucrează.

 

Cleopatra Heroi – punctuală, ușor emoționată de întâlnirea noastră, în care știa că trebuia să vorbească despre ea, despre asistența socială din România, cu o agendă în mână în care avea câteva răspunsuri pregătite ca un elev conștiincios – este cea care „sparge gheața“. Așa a făcut-o și în 1995, când a făcut parte din prima generație de asistenți sociali din România postdecembristă. Când s-a înscris la facultate știa mai nimic despre ceea ce urma să facă. Însă, categoric, voia să meargă pe alt drum și nu pe cel dorit de tatăl ei, care o voia inginer, după moda acelor timpuri. Doar că „băiatu’ lu’ tata“, așa cum era văzută Cleo, a preferat să-și aleagă drumul, unul atipic și despre care auzise câteva detalii de la sora ei:

Știam despre ajutoarele pe care le acordau primăriile mamelor cu mulți copii (mame eroine), știam câte ceva despre casele de copii și școlile speciale pentru copiii cu handicap. Mi-a plăcut ideea și mi s-a părut că mi se potrivește. De fapt, voiam să fac dreptate în lume. Îmi place să ajut oamenii, iubesc oamenii și-mi place să cred că toți sunt egali, sunt drepți, sunt corecți, numai că, în timp, unii dintre ei se pervertesc din cauza unor factori externi (societatea, lipsa educației, etc)“.

Cu acest crez a plecat la drum, iar în 1995 se afla în prima generație de asistenți sociali în căutarea unui loc de muncă. Și astfel a ajuns pe un post de verificare a autorităților care acordau tot felul de facilități sub formă de ajutor social. Au început și primele dezamăgiri când a constatat că banul public este extrem de râvnit și nu ajunge întocmai la cine trebuie. Dar despre sistemul plin de „bube“ vom discuta cu altă ocazie. Cleo a învățat să privească dincolo de bariere:

CAM00056net„Uneori ești dezamăgit: de sistem, de colaboratori, de oamenii pentru/cu care lucrezi, dar asta te poate descuraja pe moment, dar te poate și provoca să mergi mai departe, abordând problematica în alt mod. Uneori succesele apar chiar și acolo unde nu mai sperai că pot apărea. Da, este o permanentă provocare! Trebuie să fii pregătit pentru orice, în orice moment. Ceea ce fac eu este o idee în care crezi, e un stil de viață. Nu poți face asistență socială ca pe o meserie. Trebuie să-ți placă profesia, să iubești provocarea, să iubești să ți se ceară ajutorul și să iubești să-l oferi. Să te încarci cu energie numai privind bucuria din ochii celui pe care l-ai ajutat să se ajute. Să ajuți și să ai satisfacția de a fi ajutat pe cel care a avut nevoie de aceasta. Să te bucuri de bucuria lui. Să te entuziasmezi că ai schimbat în bine lucrurile, să te încarci cu energia aceasta și să-ți faci rezerve pentru eșecuri“.

 Când și unde să te oprești

Este clar că fără suflet, fără determinarea interioară nu poți călca pe drumul ăsta. Însă la fel de important este să nu-ți transferi problemele beneficiarului/lor.

Fiecare persoană este un caz în parte! Fiecare caz te marchează și-ți consolidează poziția, te mobilizează, îți dă energia de a merge mai departe. Fiecare caz este o experiență din care înveți câte ceva. Este o interacțiune care aduce schimbări reciproce, și pentru beneficiar, și pentru tine ca profesionist“, a completat Cleopatra Heroi.

Pe fiecare beneficiar trebuie să-l înțelegi, să-l ajuți, să-l îndrumi, să-i deschizi uși, însă nu să-i preiei viața. Altfel nu va reuși niciodată să treacă de statutul de „asistat“ și va depinde în permanență de cineva. Un asistent social nu vrea/nu trebuie să facă asta. El trebuie să-i imprime un stil de viață independent, să-l sprijine să se reîncadreze în societate. Iar de ajutorul unui asistent social poate avea nevoie oricine:

„Nu este o condiție obligatorie ca beneficiarii sistemului de asistență socială să aibă neapărat un nivel de pregătire sau intelectual scăzut. Avem și beneficiari în sistem cu studii superioare, inclusiv cu doctorat. În plus, oricare dintre noi, putem ajunge, printr-o anumită conjunctură, la un moment dat, să aibă nevoie de susținerea sistemului de asistență socială, fie el public sau privat. Am copilărit în spațiul rural (și cred că aceasta reprezintă un mare avantaj), am experimentat sau am cunoscut oameni care se aflau în nevoie socială și care aveau o anumită demnitate și nu voiau să arate situația prin care treceau. În ziua de astăzi, a devenit chiar o modă în a afirma că nu ai bani suficienți pentru a-ți satisface nevoile. Dar sunt, de fapt, nevoile noastre proclamate ca fiind și reale?! Nu cumva există o tendință de exagerare a acestor nevoi și în felul acesta, prin atitudinea noastră, să provocăm dezechilibre, inclusiv în alte domenii?! De exemplu, considerăm că avem nevoi ce implică achiziția de bunuri și tot achiziționăm pentru că noi credem că vom avea nevoie de acestea. La un moment dat vom avea un surplus de care nu vom ști cum să scăpăm, provocând o nouă problemă, aceea referitoare la felul în care vom realiza aceasta. Dar acest consum exagerat, această risipă a resurelor nu conduce la dezechilibre?! Există un circuit al nevoilor și satisfacerea acestora ce implică și alți factori supimentari. Aici intervine asistentul social care, prin capacitățile de analiză și sinteză de care dispune, să discearnă adevăratele nevoi ale beneficiarului, să le prioritizeze și să găsească, împreună cu acesta, cele mai bune soluții“.

CAM00425 net

Confuzii și încercări

Ce înseamnă profesia de asistent social, cu ce se ocupă propriu-zis? Răspunsurile sunt în continuare într-o mare ceață (n.r. este și motivul pentru care facem astfel de materiale). A pățit-o și Cleo încă din start, atunci când s-a înscris la facultate fără a ști foarte bine ce va face și, ulterior, când a început să profeseze:

„Cel mai frecvent, asistentul social a fost confundat cu asistentul personal. Chiar și autoritățile locale confundau asistentul social cu asistentul personal al persoanei cu handicap grav (persoana care asigură îngrijirea unei persoane cu handicap). Tocmai în acest scop Colegiul Național al Asistenților Sociali din România a început, din 2014, să organizeze o gală a excelenței în asistența socială, încercând să aducă în atenție profesia noastră, să scoată în evidență importanța și rolul ei în societate. Pachetele legislative din ultimii ani, cât și conștientizarea nevoii de a exista anumiți specialiști în domeniul asistenței sociale, care să asigure suport persoanelor aflate în dificultate, au stimulat recunoașterea acestei profesii.
Creșterea numărului persoanelor aflate în nevoie socială a impus dezvoltarea și diversificarea serviciilor în domeniul social, astfel că și profesia de asistent social devine tot mai cunoscută.
Mediatizarea cazurilor sociale are și un impact pozitiv în sensul recunoașterii acestei profesii“.

Lucrurile se schimbă, însă viteza este cea consacrată…a melcului.
„Modificări rapide în asistența socială s-ar putea produce dacă am elimina câțiva factori, de genul: interferențele politice, gândirea închistată în anumite tipare a unor factori de decizie, mentalitatea învechită a acestora, dar și a oamenilor în general.
Avem nevoie de o educație bazată pe toleranță și respect, începând din familie și, mai apoi, în școală. Avem nevoie de o implicare mai evidentă a bisericii în activitatea de caritate și sprijin. Autoritățile publice trebuie să conștientizeze asupra faptului că trebuie să prevadă fonduri pentru acest domeniu și, mai mult, chiar în prevenție, să gândească atragerea și menținerea specialiștilor.
Nu este de neglijat faptul că finanțările din fondurile europene sunt îndreptate tot mai țintit pentru servicii de asistență socială. A fost identificată această nevoie și se încearcă dezvoltarea acestor servicii“ .

Viața dincolo de asistență socială

Ca orice meserie care este un apostolat, care lucrează cu oamenii, dar care este plătită de la bugetul de stat, și cea de asistent social este prost remunerată în România. Și cum suntem „exportatori“ de specialiști în domenii-cheie, de ce n-am fi și aici?! Pe lângă lipsa resurselor de toate naturile, ca tânăr este foarte greu să rămâi în sistemul de asistență socială de aici. „Suplimentar, ești obligat să faci față unui stres zilnic care îți poate marca viața profesională (demotivărea), dar și pe cea de familie“, a completat Cleo, care se consideră o norocoasă de familia pe care o are: un fiu care urmează școala militară de la Breaza și un soț care o iubește, îi înțelege meseria și care „gătește și bine. Pentru mine este mare lucru pentru că seara n-aș mai putea sta și-n bucătărie. Acum lucrez la București“.

Chiar și în aceste condiții, Cleo, asemenea multora care lucrează cu sufletul înainte de toate, ar face același lucru dacă ar fi s-o ia de la capăt:

„Prin strucura mea, n-aș putea să fac o altă profesie… poate, doar medicina pentru că se aseamănă cumva“.

Cleo este un om care iubește oamenii și care se consideră norocoasă că și-a găsit drumul: „Privesc profesia ca pe o pasiune și-mi place pasiunea mea. Îmi plac călătoriile și să cunosc oameni noi, să-i înțeleg și sa-i ajut dacă îmi cer sprijinul. Îmi place să mă implic…să citesc, să ies în natură și să fiu cu familia și prietenii“.

?

 Un altfel de CV

Cleopatra Heroi are 46 de ani și este Inspector social la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială din anul 2014, anterior coordonând activitatea de inspecție socială la nivelul APIS Prahova. Asistent social, de profesie, face parte din prima generație de asistenți sociali absolvenți ai facultăților de asistență socială, reînființate după căderea regimului comunist. Membru în Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, deține funcția de Vicepreședinte al Filialei Prahova al Colegiului. A absolvit Secția de Asistență Socială la Facultatea de Teologie Ortodoxă, din cadul Universității București și a urmat apoi cursuri postuniversitare și de masterat în domeniul Politicilor sociale și al Strategiilor administrației publice, cât și în domeniul Economiei Sociale. Cu o experiență de peste 20 de ani, în verificarea și controlul beneficiilor și serviciilor sociale, a făcut parte din echipa de control de la nivelul județului Prahova și din Secretariatul tehnic al Comisiei de Acreditare a Furnizorilor de Servicii Sociale. A organizat și participat în efectuarea misunilor de inspecție la toate tipurile de furnizori de servicii sociale publici și privați. Comunicativă, cu o atitudine încrezătoare în forțele proprii și în potențialul beneficiarului abordează profesia de asistent social ca pe o pasiune, activând ca voluntar în diferite organizații neguvernamentale.

Liliana Maxim
Foto: arhiva personala Cleopatra Heroi

Acest articol este sustinut si finantat de Sucursala Prahova a Colegiului National al Asistentilor Sociali din Romania care a demarat o campanie de promovare a profesionistilor din asistenta sociala.

(769)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailFacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
  1. Felicitări!!!!

    Reply
  2. ILIE CRISTINA 07/04/2017, 22:09

    FELICITARI!!!!!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.