Castrul roman de la Drajna de Sus

Castrul roman este situat în sud-estul Drajnei de Sus, pe platoul dealului Grădiştea, la altitudine de 475m,separat pe linia nord-sud de valea râului Drajna şi pârâul Ogretin. Castrul intră în literatura de specialitate după 1888, prin publicarea de către Gr. Tocilescu a unor serii de ştampile cu numele unităţilor militare cantonate acolo. Meritul descoperirii castrului îi revine lui M.D. Bazilescu profesor la Drajna. În anul 1883 acesta înştiinţa Ministerul Instrucţiei Publice despre descoperirile făcute în cursul muncilor agricole, material pe care le va preda Muzeului Naţional de Antichităţi.

Grigore Tocilescu face săpături în anul 1888 de mică amploare, în zona hypocaustului, rezultate ce vor fi publicate.Grigore Tocilescu a realizat câteva sondaje şi a descoperit cărămizi şi ţigle cu ştampilele legiunilor Italica,V Macedonica, XI Claudia şi a cohortei Commagenorum.

M.D. Brazilescu va publica la rândul său o notă în Marele Dicţionar Geografic al României. În 1932 Constantin Daicoviciu publica o serie de ştampile din materiale aduse de M.D. Bazilescu. Cercetări de suprafaţă a realizat si M. Al. Baracila.

Primele cercetări sistematice au fost efectuate în anii 1939-1940 de către profesorul Gheorghe Ştefan. S-a constatat că acest castru are forma dreptunghiulară cu dimensiunile 176x200m, că există un singur strat de dărâmături. Alături de obiectele specifice au fost descoperite şi monedele, cele mai recente fiind din anul 116-117

din ultimii ani de domnie ai împăratului Traian.

În urma săpăturilor arheologice reîncepute în anul 1992 în incinta castrului s-au descoperit numeroase cărămizi cu ştampile care atestă prezenţa unor trupe romane precum:Cohors I Flavia Commagenorum, Pomenită şi într-o diplomă militară din anul 105 p.Chr. printre trupele provinciei din sudul Dunarii; precum si trei detaşamente

din legiunile I Italica staţionate la Novae (Sistov), V Macedonia staţionată la Troesmis (Iglita) şi XI Claudia Pia Fidelis staţionată la Durostorum (Silistra). După monedele descoperite aici, castrul a funcţionat numai în timpul domniei împăratului Traian şi avea sarcina supravegherii populaţiei băştinaşe. Urmele ceramice dovedesc prezenţa

unei populaţii getice după părăsirea castrului de către trupele romane în urma retragerii aureliene. Cercetările arheologice din anul 1992 sunt primele efectuate aici după cercetările efectuate în anii 1939-1940 de către profesorul Gheorghe Ştefan. Rezultatele campaniilor din anii 1992-1996 au adus dovezi asupra fazelor de construcţie a clădirilor din interiorul castrului. La aceste cercetări au participat Vlădescu M. Cristian, Zahariade

Mihail, Dvorski Traian, Teodorescu Victor, Marinela Peneş.

Prima fază de construire, val de pământ şi palisade (Drajna de Sus I) este construită probabil în toamna iarna anului 101 p. Chr., şi a durat până la sfârşitul celui de-al doilea război daco-roman. Dimensiunile castrului în această fază rămân încă necunoscute. Cea de-a doua fază de construcţie (Drajna de Sus II) este reprezentată de un

zid dublu de piatră ce avea dimensiunile 185X190m, şi a funcţionat în perioada 106-117/8 p. Chr. În anul 1994 a fost cercetată poarta de nord a castrului (poarta decumana), iar în apropierea ei au fost identificate 2 cuptoare de olar. În campanile desfăşurate aici în perioada 1992-1996, au fost cercetate câteva zone de pe suprafaţa castrului care au scos la lumină numeroase edificii din interiorul castrului printre care putem enumera: clădiri cu instalaţie cu hypocaust care aveau ţevi din lut (olane) de încălzire inserate în pereţi, o piscină etc. În apropierea castrului se afla o aşezare a dacilor liberi.

Construirea castrului de la Drajna de Sus este legată probabil de acţiunile lui Laberius Maximus în zonă, desfăşurate în cursul primului război daco-roman (101-102) şi care aveau ca obiectiv fructificarea victoriei obtinuţe anterior de roman în provincia Moesia Inferior,cu prilejul atacurilor combinate ale dacilor şi ale roxolanilor.

Laberius urmărea prin aceste operaţiuni atât destrămarea alianţei dintre daci şi roxolani, prin înfrângerea acestora din urmă, şi implicit transformarea lor în popor clientelar Imperiului Roman,cât şi împiediacrea unei concentrări de forţe din partea dacilor pe frontul principal de război. Acţiunile lui Laberius Maximus la nordul Dunării s-au

desfăşurat în toamna anului 101, romanii neavând probabil timp necesar încheierii operaţiunilor din cauza venirii iernii, care a adus cu sine necesitatea construirii de castre. Odata cu venirea primăverii, Laberius lasă în castrele construite mici garnizoane, se deplasează pe Olt şi ajută ulterior la desfăşurarea ofensivei romane spre Mureş şi

mai apoi în valea Streiului.

Castrul de la Drajna de Sus, alături de cele de la Mălăieşti şi Pietroasele a servit aşadar ca adăpost armatelor lui Laberius Maximus în timpul iernii din 101-102, urmând ca în primăvara anului 102 să reprezinte baza operaţiunilor desfăşurate de acesta la nord de munţi. După încheierea păcii castrul roman de la Drajna de Sus rămane ocupat de Cohors I Commagenorum. De altfel, Muntenia şi toată partea răsăriteană până la hotarul cu roxolanii, sunt anexate provinciei Moesia Inferior. Castrul de la Drajna de Sus a fost utilizat de romani probabil până la anii 117/118 p. Chr. Castrul roman se află situat la sud-est de satul Drajna de Sus pe dealul Grădiştea. Aşa cum a fost remarcat in literatura istorică pe baza dovezilor epigrafice şi numismatice, castrul roman de la Drajna de Sus a aparţinut provinciei Moesia Inferior care a fost extinsă la nord de Dunare între anii 101-117/8 p. Chr. În această perioadă, castrul roman de la Drajna de Sus pare să fi fost cea mai mare bază militara romană situată strategic pe deal,

controlând astfel căile de acces în vale. Rolul său principal este în legatură directă cu castrele de la Mălăieşti, Târgşorul Vechi şi Voineşti, împreună cu care făcea parte dintr-un sistem de apărare în primele decenii ale secolului al-II-lea p. Chr, prin care controlau trecerea din şi spre sud-estul Transilvaniei prin trecătorile muntoase.

Siteul arheologic de la Drajna de Sus este înscris pe Lista Monumentelor Istorice din anul 2004, publicată în Monitorul Oficial numarul 646 bis din 16 aprilie 2004. Are codul PH-I-s-B-16174.

Campania arheologică 2011 şi săpăturile sistematice sunt derulate de Muzeul de Istorie si Arheologie Prahova în colaborare cu Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” – Bucureşti şi Institutul de cercetări ecomuzeale  Tulcea.

Sursa si imagini:cjph.ro

(141)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.