„Casa cu oglinzi”

„Casa cu oglinzi”

Vă invităm la lectură!  Astăzi vă propunem:

„Casa cu oglinzi”, de Raluca Medeleanu

Editura Mirador

 

„Întotdeauna mi-a plăcut să mă consider dintr-o bucată. Ceva rigid care nu poate să se rupă. Însă sub acea mască sunt ceva atât de fragil, ca o foiţă mică de sticlă pe care atunci când o atingi se sparge. Şi necesit dragoste. Îmi place să mă simt atăt de iubită de toată lumea. Este singura modalitate care mă face să am încredere în forţele mele. Practic, nu mă consider talentată la nimic. Nu-mi cunosc calităţile, nici defectele. Nu mă cunosc pe mine însumi. Cunosc doar un portret creat de cei ce mă cunosc.
Dar cine sunt cu adevărat? Ce sunt? În călătoria asta mi-am dat seama că habar nu am… Şi asta mă sperie.”

Câţi dintre noi se cunosc cu adevărat? Poate asemeni Larei şi lui Doris, eroinele romanului de faţă, ar trebui să fim smulşi din cotidian şi forţaţi să ne confruntăm cu propria imagine. Cea reală, nu ceea ce proiectăm pentru ceilalţi. Cele două surori, forţate să coexiste două luni într-un sat uitat de lume, vor demonstra că, în ciuda aparentelor deosebiri, se aseamănă mai mult decât şi-ar dori. Analizându-se „la rece”, îşi vor descoperi golul din interior, chiar dacă Lara încearcă să-l umple cu băutură, iar Doris cu o existenţă superficială.
Lara şi Doris sunt două feţe ale aceleiaşi monede, două laturi ale aceluiaşi suflet gol. Dacă cele două surori, în spaţiul constrângerii, se vor vedea aşa cum sunt, cititorului i se va transmite această emoţie de a privi în propria „oglindă”, de a se analiza, şi, poate, de a încerca să schimbe ceva cât mai poate, şi asta pentru că toţi oscilăm între existenţe gen Lara sau Doris.
Vei găsi în această carte o scriere fluidă, un mod interesant de redare a frământărilor interioare, o lectură ce nu trenează şi care reuşeşte să-ţi capteze atenţia încă de la primul paragraf. „Casa cu Oglinzi” este o autentică poveste de viaţă, ce te va surprinde şi pe care o vei savura cu siguranţă.

Lectură plăcută !

Monica BOSTAN

(410)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail
  1. adriana tarean 01/04/2014, 23:41

    Am citit cartea cu multa placere, subiect surprinzator, sensibilitate aparte din partea autoarei, (bine disimulata in viata de zi cu zi), final cu totul neasteptat,…, cel putin pentru mine. O recomand cu drag; iti revine in minte dupa ce ai citit-o.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.