Carnavalul Majoratului la Plopeni

Vineri, 6 aprilie, utima zi din programul naţional “Şcoala altfel”, în care elevii au avut la dispoziţie o săptămână  întreagă să desfăşoare activităţi extraşcolare, Consiliul Şcolar al Elevilor din Colegiul Tehnic “Gheorghe Lazăr” Plopeni , la sugestia prof. Livia Dumitrescu au organizat “Carnavalul Majoratului”. Această sărbătoare a însemnat un prilej de bucurie atât pentru elevi cât şi pentru locuitorii oraşului, căci evenimentul a debutat cu o paradă ce s-a desfăşurat sub privirile pline de încântare şi emoţie a locuitorilor din Plopeni. Chiar dacă vremea nu se arăta întocmai favorabilă, câţiva nori sfidând parcă întreaga paradă, aceştia ni s-au alăturat pe parcursul activităţii, conferind acesteia o însemnătate parcă aparte.

Sala de sport a Colegiului Tehnic “Gheorghe Lazăr” din Plopeni  a găzduit mai apoi probele Carnavalului: prima probă la care au fost antrenaţi participanţii a fost cea de prezentare a costumelor. În cadrul acestei probe costumele cele mai apreciate de juriu s-au dovedit a fi costumul dansatoarei de flamenco, costumul clovnului şi cel de soldat, cel din urma fiind premiat cu titlul de “Cel mai inventiv costum”. Proba de dans în perechi, cea de-a doua probă a concursului, s-a dovedit a fi o probă interactivă, pe placul tuturor participanţilor, dar şi pe placul juriului, care în urma jurizării a remarcat mai multe cupluri talentate.

Cea din urmă probă, ”Scaunele muzicale” a fost proba care a delectat publicul. Participanţii au fost aduşi mai aproape de inima copilăriei, iar amalgamul de inocenţă, optimism si veselie a fost cel care i-a ghidat pe parcursul probei.

„Ne mândrim şi pe această cale ţinem sa-i mulţumim domnului primar Dragoş Niţă fără ajutorul căruia evenimentul nu se putea desfăşura şi pentru încantarea pe care am citit-o pe chipul dânsului, atunci când a hotărât să ne sponsorizeze pentru desfăşurarea evenimentului . Organizatorii s-au dovedit a fi o echipă omogenă şi ambiţioasă. Pe această cale ţin să-i menţionez : Preşedinte CŞE Colegiul Tehnic “Gheorge Lazăr” –Marius Stafie, susţinut şi îndrumat pe pacursul întregii activităţi de prof. diriginte Livia Dumitrescu, Director departament Cultură, Educaţie şi Programe Şcolare-Voicu Patricia. Suntem mândri că printre noi, am avut şi sprijinul unui voluntar CŞE, Andreea Grigore. Astfel am reuşit să ne dovedim nouă şi elevilor că CŞE este o structură funcţională şi că împreună o putem face din ce în ce mai puternică.”, a declarat Elena Ionescu, director al Colegiului Tehnic „Gheorghe Lazăr”.

Şi pentru că un aşa Carnaval nu se putea termina decât cu premii speciale, acestea au fost din cele mai diverse, astfel că s-au acordat premii pentru cel mai ingenios costum, pentru cel mai bun dansator, etc. Nici  profesorii nu au scăpat însă fără să fie premiaţi. Consiliul Şcolar al Elevilor Colegiului Tehnic “Gheorghe Lazăr” a ţinut să acorde premii speciale profesorilor organizatori, Livia Dumitrescu şi Gabriela Dochia.

GRAŢIELA BELCIUG

 

(102)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.