Cand faptele bune isi prezinta raportul sau despre ce a mai facut Cercul de Donatori din Ploiesti

Cand faptele bune isi prezinta raportul sau despre ce a mai facut Cercul de Donatori din Ploiesti

Cercul de Donatori din Ploiesti a sustinut, la finalul anului trecut,  trei proiecte care si-au gasit rezolvarea cu ajutorul unui grup de oameni frumosi.
A fost un eveniment frumos și emoționant pentru toți participanții!

Acum, cand se pregateste un nou eveniment, cand alte cauze sunt propuse pentru a fi sustinute de Cercul de Donatori Ploiesti, credem ca este frumos sa povestim  ce s-a întâmplat cu cauzele susținute în intervalul de timp care a trecut de la întâlnirea Cercului și până astăzi. Reprezentantii Fundatiei Comunitare Prahova care sustin Cercul de Donatori, a fost alături de beneficiarii resurselor stranse, a discutat, i-a sfătuit și i-a susținut ori de câte ori au avut nevoie de ajutor. Au fost și obstacole, au fost și reușite, dar povestea proiectelor nu s-a încheiat. Vom mai reveni cu informații și cu vești bune!

familia lui ionutFamilia lui Ionuț și Sorin a primit din partea Cercului de Donatori, în decembrie, ce aveau nevoie pentru a se întreține în condiții decente: un aragaz, mașină de spălat, frigider și ladă frigorifică. Au fost de mare ajutor și acum cheltuie mai puțin pe mâncare, gătesc mai mult și conservă mai bine produsele de mâncare pe care le primesc. Viorel (ambasadorul cauzei) merge la ei săptămânal să stea de vorbă cu copii și să îi ajute. Încă nu s-a gasit un teren de casă pentru ei, dar se caută în continuare.

 

Victoria Gabriela a așteaptat să facă intervenția chirurgicală pentru cel de-al doilea aparat auditiv. La Institutul de fono-audiologie și chirurgie funcțională Victoria fost programată pentru data de 26 aprilie, reprogramată pentru 9 mai și din nou reprogramată pentru 16 mai, ca urmare a faptului că au identificat o malformație la urechea stângă, cea la care ar fi trebuit sa fie operată. Din fericire operația a avut loc pe data de 7 iunie, chiar de ziua ei. Victoria Gabriela a suportat intervenția chirurgicală timp de 8 ore, deoarece una dintre componetele aparatului auditiv nu era funcțională iar medicii au fost nevoiți să o înlocuiască, fapt ce a prelungit durata intervenției. Însă, așa cum o știm, Victoria a suportat cu speranța și curaj, cu credința că va fi mai bine.

Victoria a primit după întâlnire Cercului un set complet de acuarele de la Alin și a început să picteze. Speră ca după intervenția chirurgicală să fie mai bine și să ne încânte cu picturile ei.


transformam transformatoareIonuț Urzeală
a avut o serie de întâlniri cu conducerea Electrica și cu reprezentantii primăriei, pentru a se ajunge la un acord cu privire la proiectul „Transformăm transformatoare, dăm Ploieștiului CULOARE!”  Noi, prin fundație, i-am sustinut  demersurile pentru colaborarea cu reprezentanții autorităților. În cursul săptămânii trecute toate actele au fost definitivate iar primul tranformator electric, din zona vest,  va fi transformat prin culoare chiar vineri, 17 iunie.
Ne bucurăm să primim orice sugestie sau idee care poate fi ajutor pentru cauzele susținute la Cerc sau pentru evenimentul de finanțare! Poti scrie la adresa de mail isabela@fundatiacomunitaraprahova.ro, la telefon 0726382864 sau să vii la biroul Fundației Comunitare Prahova din incinta Liceului UCECOM, strada Toma Ionescu nr 27.

Te așteptăm cu drag la următorul eveniment de finanțare al Cercului de Donatori, care va avea loc în data de 06 iulie, de la ora 18.00, la Camera de Comerț și Industrie Prahova.

În loc de încheiere, te invit să citești un articol deosebit despre modestia și viziunea fondatorului Cercului de Donatori , Fred Mulder, un om deschis, care explică de ce:   „Afacerea mea a fost de succes pentru că am donat”.
http://republica.ro/fata-in-fata-cu-un-om-care-doneaza-un-milion-de-lire-sterline-pe-an-zafacerea-mea-a-fost-de-succes-pentru
”Cercul Donatorilor” oferă persoanelor care doresc să determine o schimbare socială, oportunitatea de a se implica împreună pentru un impact vizibil și vizează crearea unei comunități conectate, cu oameni ce vor să susțină financiar proiecte sustenabile în care cred.

Cercul de Donatori Ploiești este un proiect susținut de Fundația Comunitară Prahova și parte din rețeaua națională TFN România, o inițiativă a Asociației pentru Relații Comunitare și The Funding Network.

Invitatie la Cercul de Donatori Ploiesti
Mult succes în toate activitățile!

Membrii Cercului de Donatori Ploiești
cerculdedonatoriploiesti.ro

(149)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.