Antreprenoriat – Primii paşi

4CAREER (www.4career.ro) în parteneriat cu Think Business (www.think-business.ro) şi Promovăm PRAHOVA (www.promovamprahova.ro)

Vă invită să participaţi la conferinţa:

“ANTREPRENORIAT. PRIMII PAŞI”

Evenimentul este adresat tinerilor şi viitorilor antreprenori, oferindu-le acestora  posibilitatea să întâlnească şi să interacţioneze cu specialişti din domeniul antreprenoriatului. Prin acest eveniment se doreşte facilitarea înţelegerii depline a aspectelor implicate în procesul de demarare a unei afaceri pe piaţa românească.

Prima ediţie se va desfăşura în Ploieşti, în data de 18 mai  2012, între orele 15.00 şi 19.00, în amfiteatrul FA2 al Universitatăţii “Petrol – Gazedin Ploieşti (Bulevardul Bucureşti nr. 39).

Scopul acestui eveniment este acela de a contribui la stimularea dezvoltării societăţii româneşti, aflată încă în tranziţie, intervenind activ şi direct, prin mecanismele specifice pieţei de business, în interesul celor ce îşi doresc să îşi realizeze propriul vis. De asemenea, urmărim energizarea culturii antreprenoriale, în special în zona Ploieşti – Prahova, precum şi crearea unui avantaj competitiv prin dezvoltarea de competenţe pe termen lung.

Obiectivele conferinţei

În urma acestui eveniment, participanţii:

– vor cunoaşte paşii necesari deschiderii unei afaceri în România;

– vor înţelege oportunităţile pentru demararea propriei afaceri în România;

– vor obţine suportul informaţional absolut necesar demarării unei afaceri;

– vor întâlni antreprenori, specialişti în marketing şi comunicare, specialişti în resurse umane şi în dezvoltarea competenţelor antreprenoriale;

– vor avea acces la resurse, modele, tipare funcţionale;

– vor putea valorifica oportunităţile create în baza reţelei de networking dezvoltate de organizatori.

Participanţii cu idei concrete de business pot beneficia de consultanţă start-up şi consiliere gratuită (evaluarea afacerii) din partea Think Business.ro.

Invitaţii evenimentului

La această conferinţă vor vorbi despre antreprenoriat:

Adina Filculescu – Fondator EnRose (www.enrose.ro)

Adriana Pricope – Romania Dealer Manager la OKI Systems (http://romania.oki.com/)

Andrei Stoian – Antreprenor Ghimpele.ro (www.ghimpele.ro)

Bianca Ioniţă – BiBu Bracelets (www.bibubracelets.ro/)

Cristian Dobrinoiu – Tineri-antreprenori.ro (www.tineri-antreprenori.ro)

Cristi Ilie – Preşedintele Organizaţiei Studenţilor din Universitatea “Petrol – Gaze” din Ploieşti (www.ospg.ro)

Dan Alexe – Promovam Prahova (www.promovamprahova.ro)

Iulian Şerban – Think Business (www.think-business.ro)

Marius Pănuţă – Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Recrutorilor (www.recrutori.com)

Mădălina Şerban – Managing Partner 4CAREER (www.4career.ro)

Nicoleta Munteanu – Ambasadoare a Antreprenoriatului Feminin

Înscrierea la această conferinţă presupune completarea formularului de inregistrare la această adresă.

Nu există taxă de participare!

Pentru alte detalii îi puteti contacta pe:

Iulian Sîrbu – E-mail: iulian@4career.ro Telefon: 0724 214 702

Iulian Şerban – E-mail: office@think-business.ro Telefon: 0727 754 074

(118)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.