Andra Jitaru (11 ani), din Câmpina, revine cu o nouă acțiune caritabilă: Culoare pentru Maria!

Andra Jitaru (11 ani), din Câmpina, revine cu o nouă acțiune caritabilă: Culoare pentru Maria!

Are doar 11 ani, însă nu contenește în a ne da lecții de viață privind OMENIA. Andra Jitaru, din Câmpina, revine în prim-plan cu o nouă acțiune caritabilă prin care își dorește să aducă un zâmbet Mariei Pădure (9 ani), o fetiță din Nistorești cu multiple probleme de sănătate. În acest scop, Andra își va expune pe 14 octombrie, între orele 12-15, la 5 TO GO Câmpina, picturile realizate în ultimul an. Expoziția este una cu vânzare, iar banii obținuți din lucrările comercializate vor merge către Maria și familia acesteia.

Andra este unul dintre cei mai tineri voluntari din Câmpina, un copil care a înțeles cu mult înaintea altora importanța faptelor bune. Cu ce are, cu ce poate, prin imaginația și priceperea ei, sprijinită de către părinți în concretizarea ideilor sale, Andra ne surprinde de fiecare dată cu dorința de a-i ajuta pe cei mai puțini norocoși decât ea. Anul trecut și-a scos la licitație icoane pictate pe sticlă pentru a aduna fonduri pe care avea să le doneze unui prieten de familie, bolnav de cancer și pe care boala l-a răpus între timp.

Impresionați de acțiunile ei au fost și membrii echipei „Visuri la cheie“ care i-au întors binele Andrei, transformându-i apartamentul modest într-unul ca din reviste.

CITIȚI: Echipa „Visuri la cheie“ face minuni pentru familia Jitaru, din Câmpina! 

Anul acesta, micuța câmpineancă și-a îndreptat atenția către Maria Pădure, a cărei poveste, prezentată în cadrul campaniei „Pentru Tine!“, a emoționat-o și a determinat-o să nu rămână impasibilă. La cei nouă anișori, Maria Pădure este un suflet frumos, pur, dar așezat într-o „carcasă“ plină de probleme. Doar inima și ochii nu i-au fost afectați de suferință. Cu inima trăiește, se luptă, iubește, iar cu ochii îți vorbește. Fetița suferă de spina bifida și o serie de complicații care o țin mai mult prin spitale decât alături de frații ei mai mici și colegii de școală.

Povestea Mariei o puteți citi AICI

 

Intrarea la expoziție este liberă, iar gazdele garantează pentru cafeaua și atmosfera de calitate. Pentru detalii, puteți accesa pagina de facebook a evenimentului: Culoare pentru Maria

Liliana Maxim Minculescu

(694)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailFacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.