Amenajare pe Valea Cerbului

Turiştii care vor veni în această vară la iarbă verde în Buşteni, pe Valea Cerbului, vor avea parte de o surpriză. Zona a fost amenajată pentru petrecerea timpului în aer liber de fundaţia Acvatot.

Primul pas a fost ecologizarea, aşa că, înarmaţi cu mănuşi şi saci de plastic, voluntarii asociaţiei au strâns gunoaiele lăsate de cei care vin la iarbă verde.  În timp ce unii strângeau hârtii, pet-uri şi cuti de bere, alţii montau mese şi bănci de lemn, dar şi coşuri de gunoi, în zona de campare a rulotelor. Tot aici vor fi amenajate grătare de piatră şi vor fi amplasate pubele de colectare selectivă a deşeurilor. Cum pe Valea Cerbului urşii sunt la ei acasă, containerele vor fi îngrădite cu plase de fier, pentru a-i împiedica pe aceştia să mai răscolească prin gunoaie.
Este un început bun, spun cei care îşi petrec concediul în rulote pe Valea Cerbului, dar mai sunt lucruri care ar putea fi făcute. Oamenii sunt de părere că zona de campare ar trebui înconjurată cu gard, ar mai trebui câteva toalete ecologice şi nişte duşuri pentru a fi transformată într-un camping adevărat.

Iniţiativă
Proiectul de amenajare a fost finanţat şi realizat în totalitate de fundaţia Acvatot. Locul a fost ales datorită frumuseţii şi potenţialului pe care îl oferă, după cum a spus Anca Alexe, vicepreşedintele fundaţiei. „Zona este foarte frumoasă şi ne-am gândit să începem prin a amenaja acest camping, pentru ca persoanele care vin să-şi poată petrece concediul aşa cum trebuie. Aşa că am instalat mese, băncuţe şi grătare din piatră, pentru ca oamenii să nu mai facă focul peste tot şi să strice zonele verzi. Acum există un loc special pentru barbeque. Au fost puse pubele de triere selectivă a deşeurilor, iar în zona grătarelor au fost montate coşuri de gunoi”, a declarat Anca Alexe.

Sursa: zvp.ro

(126)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.