„Different cultures, one Europe”

Tradiţiile transmise din generaţie în generaţie şi păstrate sute de ani sunt astăzi înlocuite cu altele din alte ţări, îndeosebi din America (Halloween, Valentine’s Day, etc). Având în vedere pierderea interesului tinerilor şi chiar a persoanelor de vârsta a doua de a păstra, menţine şi promova tradiţiile şi obiceiurile tradiţionale, derularea acestui proiect a izvorât din necesitatea de a familiariza tinerii şi comunitatea locală cu unele elemente tradiţionale culturale europene. Alături de partenerii noştri din Slovenia, Bulgaria, Ungaria şi Turcia dorim să combatem ignoranţa privind tradiţiile altor popoare şi să revigorăm tradiţiile naţionale prin prisma tradiţiilor europene.
În acest scop, 20 de tineri însoţiţi de 5 lideri, se vor întâlni la Valea Doftanei pentru a discuta probleme legate de pierderea tradiţiilor şi de modalităţile de conservare a acestora. Pe parcursul celor şapte zile petrecuta împreună, aceştia vor avea oportunitatea să-şi dezvolte spiritul de solidaritate, toleranţă şi întelegere, motivaţia în vederea stimulării participării active şi spiritul antreprenorial prin implicarea în diferite activităţi specifice educaţiei nonformale. De asemenea, ei vor fi implicaţi în două ateliere de lucru (pe muzică şi dans) care le vor permite să-şi dezvolte abilităţile de comunicare eficientă, lucru în echipă şi creativitatea culturală. Rezultatele acestor ateliere precum şi cele ale întregului proiect vor fi prezentate mirecuri, 27.07.2011, la Căminul Cultural din comună, în cadrul unui spectacol final organizat de participanţi şi prezentat în faţa comunităţii locale şi a altor invitaţi.

Acest proiect este finanţat cu susţinere din partea Comisiei Europene. Această publicaţie (comunicare) reflectă doar vederile autorului, iar Comisia nu poate fi făcută responsabilă pentru utilizarea informaţiei pe care o conţine.

Detalii generale

Contact:
Presedinte ATVD: Richea Georgeta
tel. 0720009511
atvd2006@yahoo.com

(309)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.